Noaptea feţele se amestecă


1654134_10152083524667168_5216763026053179274_n

Poeme, de Doina Ioanid

Mi-am dorit dintotdeauna să fiu altcineva, să mă trezesc dimineaţa, să mă uit în oglindă şi să nu mai fiu eu, ca să scap de privirea hăituită a mamei, de privirea ei de animal care nu pricepe nimic din ce i se întîmplă. Aş fi vrut să plec în lume, să-mi găsesc altă familie, unde fetele au voie să chichotească şi să poarte părul lung, dar nu puteam s-o las pe Mary – cine i-ar mai fi spus poveşti înainte de culcare? -şi nici pe bunici, atît de munciţi şi de trişti. Aşa c-am rămas să locuiesc mai departe în casa cu obloane, împachetată în negrul de fum.

Noaptea oamenii ies din scorburi, îşi pun blănurile şi bijuteriile pe ei şi apoi se duc la cokteiluri. Noaptea feţele se amestecă şi fălcile mestecă întruna. Pastile pentru o tinereţe eternă, căci bronzul nu mai e demult o problemă.

Cu inima în mână, am mers prin oraș, pășind pe prima zăpadă din anul ăsta. Și inima mea, stropită cu vin și oțet, continuă să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coțofenele se adunau pe umărul toboșarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinței. Numai un câine mare și galben s-a îndurat de mine, a venit spășit și mi-a mâncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s