hora cuielor înfipte în foc


24 aprilie 1936

cu picioarele în aer curcubeul în mijlocul nopții înstelate storcându-și rufele leagăn cu ochi uimiți pur sticlete din hamacul cu jocuri sclipitoare hora cuielor înfipte în foc în gâtul prismei frânghiei ținută de capete pe arsurile roatei împotmolite în eleșteul mușcând cu furie ochiul taurului ce-și dă duhul

––

Paris 16 mai 1936

nu mai lovește aroma gustului de galben pe sunetul verdelui farmec suspinând la atingerea rozului cu hohote de râs privirea parfumului dispărut a albastrului a vidului model porumbița lichidă a cântecului evaporat a luminii orbite de strigătul căldurii ce-și oglindește trupul în aerul rece sună dulce clopotul absența orelor smulse tăcerii

––

9 iunie 1938

trandafirul cântă din răsputeri pe grămezile de pâine prăjită întins pe untul albastrului stergând întins cu picioarele depărtate umbra proiectată tăind în două cântecul rozând vârful degetului florii de mac agățate de grindă desface nodul ce strânge gâtul scrisorii primite din zbor

––

25 decembrie 1939

cărbunele împăturește cearșafurile brodate ceară

vulturi

căzând ca o ploaie de râsete ghemul înghețat al

flăcărilor cerului vid pe pielea

sfâșiată a casei într-un colț în fundul sertarului

dulapului își vomită aripile

trosnește la fereastra uitată peste vid

postavul negru sfâșiat al mierii 

înghețate al flăcărilor cerului 

pe pielea smulsă de pe casă

într-un colț în fundul sertarului 

vulturul își vomită aripile

pe pielea smulsă de pe casă

trosnește la fereastra uitată în centrul vidului infinit 

mierea neagră a postavului sfâșiat de flăcările înghețate

ale cerului vulturul își vomită aripile

în centrul infinit al vidului pe pielea smulsă de pe casă 

trosnesc la fereastră brațele goale ale mierii sale ale

postavului negru sfâșiat de gheața flăcărilor din 

cerul împuțit de vulturul ce-și vomită aripile

fereastra uitată în cerul nopții scutură 

postavul negru devorat de gheața flăcărilor

vulturul își vomită aripile pe mierea cerului 

nemișcată în centrul spațiului

pielea smulsă de pe casă

își scutură postavul negru al ferestrei 

vulturul prins în ghețuri 

își vomită aripile în cer

postavul negru al ferestrei trosnește pe obrazul cerului

luat de vulturul care-și vomită aripile

smuls din dinții zidului ai casei fereastră își scutură

postavul în cărbunele albastrului prăjit în lămpi

unghiile obloanelor

lasă la voia întâmplării lupta aripile ei

Poeme, Picasso, Editura Minerva, 2007

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s