În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă


Adriana Diaconu

Firimiturile care cad
de Matei Vișniec
Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului
fac uneori un zgomot asurzitor
se aud ţipete, bufnituri
o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului
un om moare strivit sub o maşină ploioasă
de la masa de lucru a poetului
cad uneori firimituri enorme, inadmisibile
când poetul este obosit oraşul însuşi înnebuneşte
fântânile arteziene îngheaţă, tramvaiele se izbesc de ziduri
cuvintele însele devin mai rare, mai greu de înţeles
În faţa cuvântului linişte s-a făcut o coadă enormă
atenţie, nu va fi de ajuns pentru toată lumea strigă poetul
chiar şi în faţa cuvântului dragoste care s-a terminat de mult
mai aşteaptă câţiva ireductibili, câteva grupuri de turişti obosiţi
poate că aceste urme de sânge
duc la cuvântul singurătate, îşi spune poetul
ieşit el însuşi la o plimbare prin oraşul ciuruit de absenţe
poate că în faţa cuvântului om nu mai dau târcoale
decât câinii

 

punctele cardinale s-au ciobit


DSCF3127

I se topesc roțile în timpul mersului

Matei Vișniec

Multă vreme am crezut că șinele de cale ferată
sunt urmele unui tren mai stîngaci
căruia i se topesc roțile în timpul mersului

ani de zile am așteptat
ca șinele de cale ferată din fața casei mele
să dispară, să se topească încet și ele
să fie luate de ploaie, să se scufunde în pămînt

dar nu, orașul este cel care s-a subțiat între timp
s-au evaporat acoperișurile, punctele cardinale s-au ciobit
a dispărut auzul din urechi și văzul din ochi
mințile ni s-au chircit și cuvintele ni s-au uscat pe limbă

nimeni nu-și mai amintește să fi văzut vreodată vreun tren
trecînd prin mijlocul orașului
iar dacă n-ar exista aceste două șine care nu duc nicăieri
nici n-am ști în ce direcție să ne tărîm

valizele mele sînt mici şi pătrate


DSCF0959                                                       Eu sînt un trist tovarăş de călătorie
                                                                                                 Matei Vișniec
Eu sînt un trist tovarăş de călătorie
nu beau nu mănînc nu privesc pe fereastră
din cînd în cînd îmi scot batista uriaşă
şi timp de jumătate de zi îmi şterg ochelarii
fumurii
eu sînt cel mai trist tovarăş de călătorie
nu vorbesc niciodată pe întuneric
valizele mele sînt mici şi pătrate
pardesiul meu e foarte subţire
şi se topeşte încet în cuier 
sînt cel mai trist tovarăş de călătorie
privesc numai spre vîrful umbrelei
am ţigări pe care nu le aprind
ştiu o poveste nemaipomenit de frumoasă
pe care n-o spun nimănui
nu cobor niciodată din tren
în gări, în oraşe, în parcuri
mă simt îngrozitor de singur

şi n-am scos un cuvînt


HPIM0356.JPG

Fereastra

Matei Vișniec

Pasărea, mirată, înduioşată
şi-a luat gheara din burta mea
şi-a ridicat ciocul din gîtul meu

m-a lăsat acolo, în patul răvăşit
şi s-a învîrtit prin odaia mea
s-a izbit cu icnete de pereţii mei

după aceea a dat de fereastră
şi s-a gîndit mirată la fereastră
nu mai întîlnise niciodată o fereastră

ar fi trebui să-i spun fereşte-te
orice fereastră e perfidă şi înrăită, nu
poţi să ştii unde duce, încotro te aruncă

dar şi eu eram înrăit, uram pasărea
şi n-am scos un cuvînt, am lăsat-o
să-şi întindă aripile şi să se piardă în văzduh

mă gândeam


DSCF3075

Eu tot la adevăr, bine si frumos

Matei Vișniec

  

Putrezise salteaua sub mine,
dar eu tot la adevăr, bine şi frumos

mă gândeam.
cu fereastra deschisă,
cu hainele încuiate în dulap
în faţa cărţilor mele ca nişte pietricele
mă gândeam la soldatul nefericit tăiat la deget
şi la singurătatea cuiului bătut în perete.
lucrurile îşi veneau încet în fire
după îndârjirea cu care mă gândisem la ele
îşi cercetau rănile şi se numărau

unele pe altele.
duşmanii mei mureau în paturile lor unul câte unul de bătrâneţe
dar eu tot la adevăr, bine şi frumos

 mă gândeam

da, de mâine


O dimineață în parc

                                                            Matei Vișniec

În dimineţile tăcute desăvârşite
obişnuiesc să mă plimb cu trompeta subsuoară
prin parcul municipal

mă urc în picioare pe una din băncile ude
şi încep să cânt visător
un bărbat şi o femeie se opresc în faţa mea
ascultă răscoliţi apoi se îmbrăţişează
iar el îi spune emoţionat de mâine
da, de mâine, ne vom schimba modul de viaţă
vom încerca să fim fericiţi ne vom duce la
cinematograf vom discuta despre artă
vom colecţiona ilustrate ne vom gândi la marile
adevăruri în fiecare zi spre seară
ne vom strânge mâinile ne vom privi în ochi
şi la fiecare douăzeci şi patru de ore
vom încerca să facem câte o faptă bună
iar la vară
o, la vară
vom vizita Bulgaria în autocar

pe toate!


Îngerul

Matei Vişniec

La mine vine un singur înger

unul singur

 îmi spune: a ta este această bucată de pîine?
ţi-o iau!
îmi spune: a ta este această fereastră subţire
înnourată? ţi-o iau! îmi spune: a ta este cămaşa,
a ta este grădina, al tău este scaunul, somnul
floarea, gîndul bun şi castanul viu şi
peştele care te visează şi drumul din faţa
casei şi cîmpia de sub drum şi broasca ţestoasă
care le ţine pe toate în spinare
cu răbdare? ţi le iau!

ţi le iau, mincinosule, pe toate!