daca refuz si acum sa vorbesc


x10

***

Virgil Mazilescu

„ce-i spune un perete altui perete altui perete când se-ntâlnesc la colț”
ce-i spune tristețea mea broaștei care se leagănă se leagănă
ce faci dragostea mea dacă refuz și acum să vorbesc
ce frumoasă toamnă ce despărțire ce înviere
Anunțuri

privesc atâta doar.


Soarele strigă şi cade în frunze
Virgil Mazilescu
 
Soarele strigă şi cade în frunze
în singurul parc al oraşului
copiii oraşului se fac încet mari
fără teamă la umbra doicilor
care croşetează aici de mai multe decenii
copiii oraşului se fac mari – îmbrăcaţi
în coaja teilor tunşi ca şcolarii
doicile croşetează vitejeşte pentru nimeni
dorm ele cu ochi de iepure pentru nimeni
şi eu pe aici – glorios şi cu mâinile în buzunare
privesc atâta doar
ştiu că toamna e de ajuns să priveşti
distanţa dintre copac şi dispariţie
 
după o oră inventez acel cuvânt verde
ca ochiul tău verde în trei mări deodată

cum se întinde o mână şi cum se retrage…


Speranţa

Virgil Mazilescu

raspunde la marile şi micile strigăte sânge
bea numai cald: oribilă este speranţa
oribilă este
sub cerul mai galben ca frunza ca floarea

să-ntind acum mâna (oribilă ah
şi devastatoare) fiindca uitasem
cum se întinde o mână şi cum se retrage

cum se întinde o mână şi cum se retrage
sub cerul mai galben ca frunza
mai galben ca floarea.